EXCLUSIV | Bumbescu, dezamăgit de Gardoș: „Mă așteptam să mă caute. A uitat de unde a plecat!”

EXCLUSIV | Bumbescu, dezamăgit de Gardoș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Gardoș (26 de ani) s-a transferat în luna august de la Steaua la Southampton pentru 7,5 milioane de euro și a fost o nouă lovitură dată de Becali, după ce anul trecut îl vânduse tot în Anglia pe Vlad Chiricheș pentru 10 milioane de euro.

Plecarea lui Gardoș în Premier League l-a bucurat nespus de mult pe Adrian Bumbescu (54 de ani), fostul fundaș de fier al Stelei din anii ’80, care susținea mereu că fotbalistul său preferat merita să joace la orice echipă mare din Europa. Au trecut 4 luni de când Gardoș a părăsit România și, conform spuselor lui Bumbescu, internaționalul român nu l-a căutat deloc, nici înainte de a se transfera la Southampton, nici după ce a ajuns în Premier League. „Din păcate, se pare că Florin a uitat de unde a plecat și cine l-a ajutat să ajungă la Steaua. Să îl întrebați pe Pițurcă, dacă pe mine nu mă credeți. Mă așteptam să îmi dea măcar un telefon să îmi spună și mie: «Vezi, nea Adi, că plec în Anglia, îți mulțumesc pentru ce ai făcut pentru mine». Nu mai bagă lumea în seamă, ceea ce e o decepție pentru mine. Când a avut necazul ăla cu suspendarea, după ce l-a accidentat pe Băcilă, l-am sunat să-l încurajez, să depășească momentul pentru că e un jucător de mare valoare”, a declarat Bumbescu pentru ProSport.


Bumbescu l-a susținut permanent pe Gardoș, după ce tot el l-a împins către Steaua

Bumbescu a fost la un pas să se certe cu Pițurcă din cauza lui Gardoș

Într-adevăr, câștigătorul Cupei Campionilor din 1986 a avut un rol însemnat în aducerea lui Gardoș la Steaua vara anului  2010. Până atunci, fundașul jucase în Liga 2, la Concordia Chiajna, sub comanda lui Adrian Bumbescu. La finalul campionatului, acesta a mers la palat la Gigi Becali, să-i propună să-l ia pe Gardoș la Steaua, chiar dacă fotbalistul nu se afla pe lista lui Victor Pițurcă, managerul din acel moment al „roș-albaștrilor”. Becali a trecut peste capul lui „Piți” și l-a cumpărat cu 150.000 de euro pe Gardoș, lucru ce a stârnit mânia antrenorului-manager. „Adi, fii atent! Cu mine ai încurcat-o dacă Gardoș ăsta nu e bun, așa cum zici. Nu mai avem ce discuta. Știi ce jucători iau eu la Steaua”, i-a spus atunci Pițurcă fostului său coleg. „Piți, îmi pun capul la bătaie pentru el. O să vezi”, l-a asigurat Bumbescu.

Gardoș a făcut atunci un salt uriaș în carieră, semnând un contract pe 5 ani cu formația din Ghencea. Circumspect, Pițurcă nici nu a apucat să-l debuteze pe fundaș în prima ligă și a trebuit să vină Ilie Dumitrescu pentru ca fotbalistul născut în Satu Mare să joace primele sale minute pentru Steaua. Bumbescu l-a susținut permanent pe Gardoș și l-a considerat un fundaș mult mai valoros decât Vlad Chiricheș, care primea laude din partea tuturor atunci când evolua la Steaua.  


6 meciuri a jucat până acum Gardoș la Southampton. Trei partide în campionat, dar în care nu a fost niciodată titular, și alte trei în Cupa Ligii, în care a făcut parte din primul „11”.


Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
Este interzis în România. Îți confiscă totul dacă te prinde. Legea se aplică deja
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×